Ce mai face Dan Nutu?

Conduce Atelierul Aristoteles, un "camp de antrenament" pentru creatie de filme documentare. Vezi aici.

Keeping up with Nikita Mihalkov

De vreo trei zile ma tot uit la "Keeping up with the Kardashians"...(pana acum n-am avut dispozitia necesara) si ma minunez cum vreau sa ne convinga prin prostire ca si bogatii plang. Imi place cum inventeaza ei (ele- mai da' multe mai sunt!) conflicte imaginare de 2 lei. Imi place de ala micu, ptiu! sa nu-l deochi, seamana leit cu Varujan Vosganian!
Ieri, cautandu-le cu telecomanda pe K si K si K ..., am dat de Nikita Mihalkov care prezenta un documentar numit "Nikita Mihalkov si muzica picturii rusesti". Era cat pe ce sa trec mai departe, dar o samanta din cultura mea sadita cu multi ani in urma ma opreste..."hei, stai putin, chiar asa, sa treci tu peste Mihalkov pentru niste Columbence mai brunete?" Nu mi-a parut rau, am vazut  tot un fel de reality show in care dialoguri imaginare erau purtate de personajele unor tablouri (capodopere ale picturii rusesti, care de Venetsianov, care de Shishkin, etc.). Un fel de "Keeping up cu mosieri, mosierese, poeti, servitoare, muzicieni celebri" care sporavaiau de zor despre viata lor "cotidiana". Imi placea cum zicea Mihalkov (ce sarmant si tanar era!): "hai sa ascultam acest tablou..." Cool!

Lei vechi

Azi am gasit un plic cu cateva bancnote de lei vechi, cotrobaind dupa niste hartii prin sertare. Nu este o suma mare, mi-ar ajunge totusi sa-mi platesc telefonul (remember - denominarea s-a facut incepand cu 01.07.2005, iar leii vechi urmau sa mai aiba putere circulatorie pana la 31.12.2006).
Mi-a parut un pic rau ca i-am ratacit, mi-am zis..."poate nu i-am meritat" si i-am aruncat la loc in sertar. Dupa cateva minute m-am gandit ca poate totusi se mai pot schimba. Intr-adevar am gasit pe internet un articol in care scria ca leii vechi se mai pot schimba la sucursalele BNR din mai multe orase, dar si la BRD. OK, zic, hai sa recuperez plicul. Incep sa caut in sertar, dar nu mai gasesc plicul! Iau hartie cu hartie, nimic, plicul disparut. Mai, ce naiba, am visat? Iau din nou, plic cu plic, hartie cu hartie, nimic! Nu pot sa cred! Dupa ce am rascolit asa toate hartiile de vreo 4 ori, timp in care am resortat tot, rezultand inca o plasa de hartie de aruncat, ma resemnez si renunt. Cred ca am visat, totusi...
Cand sa inchid sertarul, mi se aprinde beculetul, ia sa vad, nu cumva a alunecat plicul din sertar pe deasupra?
Asa si era! Plicul meu statea la nivelul imediat inferior al bibliotecii, bine, mersi!
Acuma, intrebarea pe care mi-am pus-o, stiind ca nu o sa ma duc sa recuperez banii, este: "de ce a trebuit sa scotocesc hartiile de atatea ori, ce trebuia sa aflu de fapt?" Am gasit intr-adevar multe urme ale trecutului, multe secvente de viata mi s-au perindat prin creier, intrebarea este pentru care anume dintre ele am fost pusa sa scotocesc toate aceste hartii? Raspunsul se afla cel mai probabil in ultima selectie...Trebuie sa vad ce am scos la lumina ultima data...

Cursul USD era la 31.12.2006 2,5676, azi 2,9489, iar EUR era 3,33817, azi 4,2525...
Bine ca n-am gasit cateva milioane de lei...

Puccini si Van Gogh

Au fost contemporani, Van Gogh s-a nascut in 1853, iar Puccini in 1858, dar vietile lor au fost atat de diferite, incat cei doi par sa fi trait la mii de ani lumina distanta unul de celalalt.
Despre viata de misionar  a lui Van Gogh, despre dorinta lui de a deveni pastor, eu personal nu am citit niciodata sau poate nu am fost atenta la acest amanunt. S-ar putea sa-i fi citit biografia, dar din ce imi amintesc, intotdeauna accentul era pus pe asa-zisa  lui nebunie si nu pe viata lui adevarata. In realitate, desi desena tot timpul, i-ar fi placut foarte mult sa devina predicator, mai ales ca preocuparea lui de baza era studiul Bibliei, pe care a si incercat sa o traduca in trei limbi, la un moment dat, cand se plictisea la serviciu... (avea un caiet ale carui pagini erau impartite in 4, pentru  olandeza, engleza, franceza si germana). Familia l-a incurajat sa dea examen la scoala de teologie, dar a picat cu succes. Pleaca totusi la o scoala protestanta de langa Bruxelles, unde urmeaza niste cursuri timp de trei luni, dupa care i se permite sa lucreze ca misionar intr-o mica localitate miniera din Belgia, Borinage. Aici descopera viata cumplita a minerilor, carora le predica Biblia pentru a-i sustine moral, dar nu numai atat, isi consacra viata in totalitate acestor nefericiti, impartind cu ei ultima bucata de paine, dormind pe paie, imbracandu-se in zdrente ca si ei, coborand in mina. Evident, asta nu putea sa fie pe placul bisericii, de aceea Roche Dieu (asa se numea, Stanca Dumnezeu), seful sau, ii anuleaza misiunea, considerandu-l si agitator pe deasupra. Mai departe...se stie... sau nu, pe mine personal nu prea ma intereseaza. Ca sa inteleg ce fel de om era Van Gogh, imi ajunge prima parte. Restul e culoare!

Puccini, oh, Puccini! A trait o viata incredibil de glamouroasa, de sofisticata, de boema, o viata in care si-a savurat succesul din toate punctele de vedere: era bogat, mai ales dupa ce a scris "Tosca"(”Vissi d'arte, vissi d'amore”, o arie scrisa special pentru romanca Hariclea Darclée) era adulat, traia intr-o zona mirifica, la Torre del Lago, ii placea sa vaneze (incredibil,  s-a si filmat in timp ce impusca o rata pe lac!), ii placeau noile inventii ale epocii, avea la un moment dat 15 automobile! A avut o viata sentimentala pe masura operelor lui (sau invers): a sedus-o pe sotia unui prieten de-al lui, a avut un copil cu ea, dar nu s-au putut casatori legal decat douazeci de ani mai tarziu, dupa moartea sotului inselat. Evident, ca orice italian, si-a inselat partenera de cate ori a putut. La un moment dat una dintre servitoare, acuzata de sotia lui ca are o legatura amoroasa cu el, se sinucide din disperare, stiindu-se nevinovata (episod utilizat in una din operele lui).
Sfarsitul a fost cumplit si pentru Puccini, a murit de un cancer la gat la varsta de 66 de ani.
Van Gogh a murit la 37 de ani...
Foarte interesant e ca amandoi, atat Puccini, cat si Van Gogh, incep sa puna bazele creatiei lor  in perioada 1882-1883...

E cald, dar vara e pe sfarsite

Rosiile se cam termina si ele...

Freeeeeee!

Vara pe stil nou

Mi-am schimbat stilul... Gasiti mai multe desene de colorat AICI!

Schimbarea la fata a Mantuitorului

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi: "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi: Petru, Iacov şi Ioan; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului.
Sursa: OrtodoxWiki

NU SE MAI INTAMPLA NIMIC BUN PE LUMEA ASTA?

M-am saturat de toate ziarele (online), de toate televiziunile (de stiri, de film, de orice), de toate portalurile (yahoo si ce-or mai fi),  ma uit cu frica, in diagonala la titlurile articolelor sa nu dau de orori, de mizerie si promiscuitate, pe internet si pe micul ecran.
Nu mai inteleg nimic, chiar nu se mai intampla nimic bun pe lumea asta?
Vad ca normalitatea a devenit o raritate.
Cum e lumea in mic, asa e si lumea in mare: peste tot se intinde ca o pelagra mica barfa, micul complot, mica urzeala, minciuna manipulatoare, totul este o susoteala pe la spate, toate lucrurile care altadata se intamplau in micul targ de provincie, acum se dezvaluie la scara planetara. Cine a mai murit, cine cu cine s-a cuplat, cine a mai divortat, cine pe cine da la oparte, cine s-a mai imbogatit, cine a mai saracit, toata planeta - o mahala insalubra.